Dănuț Lupu, amenințări din pușcărie pentru șefii CS Dinamo! Decizia conducerii l-a înfuriat teribil și a pus mâna pe telefon

Redactor:
Robert Vișan
Dănuț Lupu, amenințări din pușcărie pentru șefii CS Dinamo! Decizia conducerii l-a înfuriat teribil și a pus mâna pe telefon
  • Publicat:

Dănuț Lupu (56 de ani), fost fotbalist la Dinamo și Rapid, nu are liniște în închisoare. Acesta i-ar fi amenințat pe șefii CS Dinamo.

În toamnă, Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru șapte luni și zece zile, pentru că a condus în mod repetat fără permis. Acesta s-a predat autorităților pe data de 8 octombrie.

Dănuț Lupu i-a amenințat pe șefii CS Dinamo direct din pușcărie

La scurt timp după ce a fost încarcerat, au apărut informații despre căderea psihică pe care a avut-o Dănuț Lupu fiind după gratii. Acesta plângea vorbind la telefon cu soția și primea vizite din partea fiului său care îi aducea și pachete cu mâncare.

Fost manager în cadrul echipei de fotbal a CS Dinamo, Dănuț Lupu a trecut de la starea depresivă, la cea de nervozitate, după ce i-a fost reziliat contractul.

Potrivit Gândul, Dănuț Lupu s-ar fi enervat teribil când a aflat că în cadrul CS Dinamo au avut loc niște schimbări care au vizat persoane apropiate acestuia. Fostul fotbalist ar i-fi sunat din închisoare pe conducătorii CS Dinamo și i-ar fi amenințat cu nume importante din politică.

După cele 21 de zile de carantină, Dănuț Lupu trebuia să fie transferat la Penitenciarul Jilava, dar a rămas într-un corp nou al Penitenciarului Rahova, într-o secție nouă, echipată la sandarde europene.

Cum voia Gigi Becali să îl ajute pe Dănuț Lupu

În toamnă, Gigi Becali anunța că va face o cerere către penitenciar să îl angajeze pe Dănuț Lupu la FCSB:

„I-a dat șapte luni, face trei luni și jumătate în regim deschis. Pac, hârtie, eu îi dau. Domnule, vreau să angajez de la voi de la penitenciar un deținut care a fost fotbalist, mijlocaș bun, dădea pase bune (n.r. – râde). Înțelegi? Care a fost la o echipă care a câștigat campionatul. Altfel nu ți-l dă. Și mie mi-l trimit într-o mașină, îl ia pe Lupu dimineață la ora 07:00, îl duce la mine acolo, la Berceni. Taie frunze la câini, ce să facă!”, spunea Gigi Becali, după ce a aflat despre condamnarea lui Dănuț Lupu.

 

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că "i se aruncă chiftele cu…
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×